To the place where I belong..

More photos from this album: http://papuashu.evolink.ro/news.html

De ceva timp traiesc sentimentul ca nu mi se da sansa sa exteriorizez anumite stari. Stari ce se preced una pe celalalta intr-o selectie naturala a trairilor personale ce se tot repeta. Toate senzatiile de nemultumire ma cuprind atunci cand am ocazia sa traiesc din plin un eveniment deosebit, o intalnire intre prieteni, o explorare, o plecare solitara prin tzara. Uneori cand ar trebui sa ma detasez total, oamenii din jurul meu ma implinesc, viatza personala la momentul respectiv merge bine, se intampla sa am caderi seci de temperament, sa devin fad, sa ma pierd in ganduri si regrete. Asta pentru ca mereu voi purta vina lucrurilor facute prost sau deloc in trecut.
Acest post este dedicat prietenilor, tuturor celor m-au cunoscut si ma cunosc si vine dupa ce am realizat unde anume se afla copilul din mine si eu ce vreau atat de la mine cat si de la voi.
Asa cum unui copil de 16 ani i se cere iubire si responsabilitate la varsta liceului, asa eu voi trai mereu cu frustrarea ca am esuat in a imi tine unele persoane deosebite langa mine. Gandul ca la rascrucea respectiva ai pierdut drumul care probabil era al tau, al vostru, iti va sopti mereu in ureche atunci cand lucrurile nu vor fi tocmai cum ti-ai dorit, daca ti-ai dorit. In momentul de fata nu stiu ce face diferenta intre regret si acceptare a unei conditii, pana la urma nu toate lucrurile merg asa cum as considera eu idealul meu raportat la sentimentele altora. Totul este greu ...pana la acceptare.
Citesc propriile randuri si imi dau seama ca poate nici acum nu sunt pregatit pentru a fi total senin privind lucrurile care ma dezamagesc.
In decursul anilor am acumulat experiente personale foarte placute, cativa prieteni apropiati, in momentul de fata fac ceea ce imi place si am de gand sa continui. Dar gandul ca poate am pierdut pe cineva pe drum, ca atunci cand am gresit am dat cu piciorul unicii sanse de a fi fericit in viitorul necunoscut, ca poate ar fi trebuit sa fiu in alt loc, este un gand ucigator de vise.
Sunt o fire spontana, un om intr-o descoperire permanenta, mereu pe carari cu soare si nicodata singur. Ii iubesc pe cei ce au ramas langa mine si m-au acceptat. Ei mi-au dat sansa de indrepta ce am gresit si mi-au acceptat personalitatea pe care o recunosc a fiind dificila.
De la un anumit punct lucrurile evident ca nu se mai pot indrepta, orice cuvant si sentiment de regret ulterior fiind de prisos. Momentul de fata marcheaza doar inceputul, realizarea limitei singuratatii si sacrificiului pentru iubire.

Asa cum prima iubire nu se uita niciodata nici sufletul meu nu sta mai departe de locul in care l-am intzarcat ulterior, Cheile si Dealurile Rasnovului:

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.